Istoric

FACULTATEA DE INGINERIE
ELECTRICĂ ŞI ENERGETICĂ

          Începuturile învăţământului superior electrotehnic în Timişoara coincid cu începuturile Şcolii Politehnice – Timişoara. Data de 15 noiembrie 1920 este data înfiinţării Şcolii Politehnice la Timişoara, care şi-a început activitatea cu pregătirea inginerilor în specializările Electromecanică (Mecanică şi Electricitate) respectiv Mine şi Metalurgie. La debut, instituţia de învăţământ superior înfiinţată a avut 15 cadre didactice şi 117 studenţi.
          În anul 1925 se înfiinţează Catedra de Electricitate, titularul acesteia fiind profesorul emerit Plauţius Andronescu, revenit în ţară din Elveţia, unde era privat-docent la Politehnica din Zurich. Profesorul Plauţius Andronescu a introdus la Politehnica timişoreană maniera modernă, vectorială de prezentare a bazelor teoretice ale electrotehnici. De asemenea, a înfiinţat în 1928 şi primul laborator cu caracter electric din cadrul Şcolii Politehnice, utilat cu aparate şi instrumente moderne în acea vreme şi care a funcţionat mai mulţi ani în pavilionul Facultăţii de Mecanică. În anul 1952 laboratorul a fost în mare parte transferat şi dezvoltat în locaţia Facultăţii de Electrotehnică din Piaţa Horaţiu. În anul 1975 a fost realizat, la noul sediu al Facultăţii de Electrotehnică din B-dul Vasile Pârvan, laboratorul de înaltă tensiune (corpul D).
          În anul 1927 a absolvit Şcoala Politehnică timişoreană Remus Bazilius Răduleţ, cel care ulterior a devenit membru al Academiei Române şi preşedintele Comisiei Internaţionale de Electrotehnică.
          Deoarece numărul studenţilor şi al cadrelor didactice din Şcoala Politehnică timişoreană a crescut, în anul 1933 s-au înfiinţat două facultăţi şi anume, Facultatea de Mecanică şi Electricitate (Electromecanică) – care coordona pregătirea inginerilor în specializarea electromecanică, respectiv Facultatea de Mine-Metalurgie, care asigura pregătirea inginerilor în specializarea mine şi metalurgie.
          Un salt în dezvoltarea Şcolii Politehnice se petrece în anul 1948 când prin reforma învăţământului, Şcoala Politehnică din Timişoara devine Institut Politehnic, cuprinzând patru facultăţi şi anume: Mecanică, Electrotehnică, Construcţii şi Chimie Industrială, totalizând 12 secţii de specializare, toate cursuri de zi având durata, iniţial de patru ani şi ulterior de cinci ani.
          La înfiinţare, Facultatea de Electrotehnică cuprindea următoarele catedre: Bazele electrotehnicii, Maşini electrice, Utilizările Energiei electrice, Măsuri electrice. În intervalul 1948 – 1972, Catedra de Măsuri electrice a avut mai multe denumiri şi anume: Electrificări şi Măsuri electrice, Electronică şi Măsuri electrice, Măsuri, Centrale şi Reţele electrice. În anul 1964, din Catedra de Electronică şi Măsuri electrice, prin desprinderea colectivului de automatizări şi calculatoare, se constituie Catedra de Automatizări şi Calculatoare – care coordonează specializarea de Automatizări şi Calculatoare.
          În anul 1952 au fost introduse în Politehnica timişoreană cursurile serale, cu durata de şase ani, respectiv cursurile fără frecvenţă. Cursurile fără frecvenţă au fost desfiinţate în anul 1967, an în care a absolvit ultima promoţie la aceste cursuri.
          În anul 1972, din Catedra de Măsuri, Centrale şi Reţele electrice se desprinde colectivul de Centrale şi Reţele, iar din Catedra de Maşini electrice se desprinde colectivul de Aparate electrice. Din aceste colective se constituie Catedra de Electroenergetică care coordonează pregătirea inginerilor în domeniul Inginerie energetică iar Catedra de Măsuri, Centrale şi Reţele electrice devine Catedra de Măsuri şi Electronică. Aceasta coordonează specializarea de Electronică.
          În anul 1975, Catedra de Maşini Electrice se uneşte cu cea de Utilizările Energiei electrice constituind Catedra de Utilizări şi Maşini electrice.
          În anul 1985, pentru a reduce costurile administrative, se restructurează catedrele din facultate. Astfel, colectivele de Utilizări ale Energiei electrice şi cel de Materiale electrice din cadrul Catedrei de Utilizări şi Maşini electrice trec la catedra de Electroenergetică, constituind Catedra de Electroenergetică şi Utilizările Energiei electrice, iar Catedra de Bazele electrotehnici se uneşte cu cea de Maşini electrice constituind, Catedra de Electrotehnică şi Maşini electrice.
          În anul 1990 colectivul de Electrotehnică din cadrul Catedrei de Electrotehnică şi Maşini electrice se desprinde şi înfiinţează Catedra de Electrotehnică, colectivul de Utilizări electrice de la Catedra de Electroenergetică şi Utilizările Energiei electrice se întoarce la Catedra de Maşini electrice, constituind Catedra de Maşini, Acţionări şi Utilizări electrice, iar Catedra de Electroenergetică şi Utilizările Energiei electrice devine Catedra de Electroenergetică. În acelaşi an, Catedra de Măsuri electrice şi Electronică se transformă în Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, iar Catedra de Automatizări şi Calculatoare în Facultatea de Automatică şi Calculatoare.
          Începând cu anul 2002, Facultatea de Electrotehnică şi-a schimbat denumirea în Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică. Din anul universitar 2005/2006, Catedra de Electrotehnică nu a mai îndeplinit condiţiile impuse pentru funcţionarea unei catedre transformându-se în Colectivul de electrotehnică. În anul 2007, prin decizia Senatului Universităţii Politehnica Timişoara, colectivul de electrotehnică se uneşte cu colectivul de fizică constituind departamentul cu denumirea Bazele Fizice ale Ingineriei.
          Facultatea de Electrotehnică a pregătit de-a lungul anilor ingineri în diferite specializări şi anume: electromecanică, electrotehnică; electrificarea industriei agriculturii şi transporturilor; mecano-energetică (transferată în anul universitar 1956 – 1957 de la facultatea de Mecanică); electroenergetică – înfiinţată în anul 1959, energetică industrială. Secţiilor sus menţionate, care asigurau pregătirea de ingineri (cu o perioadă de şcolarizare de cinci ani) li se adaugă în anul 1969 o secţie de subingineri electroenergeticieni, respectiv de aparate electrice cu o durată a şcolarizării de trei ani (curs de zi), iar în anul 1973 secţia de subingineri seral cu durata de şcolarizare de patru ani.
          În anul universitar 1964 – 1965 se creează, în cadrul secţiei de Electromecanică, o grupă de specializare în calculatoare electronice, grupă care a permis ca în anul1966 să se organizeze pentru prima dată în România admitere la specializarea Calculatoare Electronice. Ulterior specializarea a evoluat în Automatizări şi Calculatoare.
          Începând cu anul 1970, la Facultatea de Electrotehnică începe pregătirea inginerilor în specializarea Electronică.
          Pregătirea postuniversitară se asigura prin doctorat. Prima diplomă de doctor inginer în electrotehnică a fost acordată în anul 1961 inginerului Gheorghe Reusz, care sub conducerea regretatului academician Cornel Micloşi a susţinut teza cu titlul "Acţionări electrice în mori".
          Se cuvine să fie menţionat anul 1975/1976 când s-a dat în funcţiune actualul sediu al Facultăţii de Electrotehnică (din B-dul V. Pârvan), la realizarea căruia au contribuit prin muncă voluntară studenţii şi cadrele didactice ale facultăţii din acea perioadă.
          În februarie 1990 Facultatea de Electrotehnică se scindează în trei facultăţi distincte:

• Facultatea de Electrotehnică;
• Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii;
• Facultatea de Automatizări şi Calculatoare.

          Începând cu anul 1990, în cadrul Facultăţii de Electrotehnică şi Electroenergetică se pregătesc ingineri în domeniul fundamental ştiinţe inginereşti, incluzând domeniile inginerie electrică, respectiv inginerie energetică.
          Din anul 2004 programele de studii universitare au fost adaptate sistemului Bologna, conform căruia învăţământul superior se organizează în 3 cicluri şi anume: ciclul I – licenţă, cu durata studiilor de 4 ani; ciclul II – master, cu durata studiilor de 2 ani; ciclul III – doctorat, cu durata studiilor de 3 ani.
          Renumele câştigat în decursul anilor de facultatea noastră, ca o şcoală superioară exigentă şi valoroasă, precum şi multiplele posibilităţi de integrare a absolvenţilor pe piaţa muncii au constituit principalele motive pentru care absolvenţii de liceu îşi aleg ca domeniu de pregătire universitară ingineria electrică respectiv ingineria electroenergetică. Totodată, menţinerea la zi a programelor de studii a constituit, de asemenea, un motiv pentru candidaţii la admitere de a alege Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică.
          Valorosul corp profesoral al facultăţii a fost acela care a ţinut mereu aprinsă făclia care a luminat calea acestor zeci de generaţii de studenţi, a proiectat, construit şi dezvoltat în timp acest preţios lăcaş de învăţământ şi de cultură. Modul de implicare a marilor personalităţi în viaţă şi destinul facultăţii, merită să fie cunoscute de contemporani şi de generaţiile ce vor veni.

          În anul 2021 Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică își schimbă denumirea în Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică și a îmbogățit lista specializărilor cu încă două specializări: Inginerie Electrică și Calculatoare în domeniul Inginerie Electrică și Energetică și Tehnologii Informatice în domeniul Inginerie Energetică.

Decanii Facultăţii de Inginerie Electrică şi Energetică: